Casa parinteasca a lui Dorin Chirtoaca a fost sechestrata in dosarul in care este acuzat ca ar fi prejudiciat bugetul municipal cu peste 66 de milioane de lei. Desi dosarul a fost deschis in 2015, iar sechestrul pus in ianuarie curent, fostul primar sustine ca a aflat despre asta abia astazi la CNA si ca totul s-a facut la comanda lui Vlad Plahotniuc. Liderul PD nu ne-a raspuns la telefon pentru o reactie.
Intr-o postare pe Facebook, Chirtoaca scrie ca locuinta de la Colonita a fost construita de bunicii sai, in 1936 si nu poate fi considerata drept bun infractional. El sustine ca totul face parte dintr-un joc al lui Vlad Plahotniuc, care este impotriva unionistilor.
Liderul PD nu ne-a raspuns la telefon pentru a comenta acuzatiile. Tot astazi, la judecatoria Buiucani, Dorin Chirtoaca a fost dat afara de la sedinta de judecata in dosarul parcarilor cu plata in care este invinuit de corupere pasiva si trafic de influenta. Acesta i-a spus judecatorului ca este sluga lui Plahotniuc, asa ca i s-a cerut sa iasa din sala. Liderul PL cere din nou ca magistratul sa fie recuzat.
„Cand o sa fii judecator atunci o sa discutam domnul Negru, cat esti sluga lui Plahotniuc nu avem ce vorbi.”
Dorin Chirtoaca a iesit infuriat din sala de judecata. El spune ca magistratul Alexandru Negru a fost pus ilegal sa judece dosarul in care el este cercetat.
Dorin CHIRTOACA, LIDERUL PL: „Am cerut recuzarea judecatorului pentru ca se afla ilegal in sala de judecata, nu a prezentat actele doveditoare ca ar fi iesit din concediu de educare a copilului, plus la aceasta nu exista o hotarare a Consiliului Superior al Magistraturii care i-ar fi permis sa plece in concediu, este o farsa cum a fost de la bun inceput pentru a ma inlatura pe mine din fata societatii asa cum vrea Plahotniuc.”
Pe de alta parte Judecatorul Negru sustine ca la mijloc sunt motive personale.
Alexandru NEGRU, JUDECATOR: „Eu nu m-am razgandit, eu din start cand am depus cererea de a pleca in concediu de ingrijire a copilului, eu stiam ca o sa revin, am avut un motiv personal, familial si inclusiv financiar.”
Avocatii lui Chirtoaca au cerut recuzarea judecatorului Alexandru Negru pe motiv ca acesta nu ar trata egal partile din dosar si ar favoriza procurorul. La randul sau, procurorul sustine ca avocatii lui Chirtoaca trebuie sa fie amendati pentru ca solicita de prea multe ori recuzarea judecatorului.
Dumitru ROBU, PROCUROR: „Este o cerere repetata, abuziva, cum am mentionat si anterior tactica aleasa de partea apararii este de a taragana cat mai mult procesul penal.”
Judecatorul Petru Paun a respins cererea de recuzare a lui Alexandru Negru, urmatoarea sedinta fiind fixata pe data de 19 martie. Dorin Chirtoaca a fost retinut in mai 2017, fiind acuzat de trafic de influenta si corupere pasiva in dosarul parcarilor cu plata din capitala.
Procurorii sustin ca fostul primar i-ar fi dat indicatii viceprimarului, Nistor Grozavu sa semneze contractul cu firma care a castigat licitatia pentru a amenaja parcarile cu plata in oras, iar in schimb, Chirtoaca ar fi primit 13 la suta din veniturile companiei. Chirtoaca se declara nevinovat.

