Consiliul Concurentei a decis ca achizitia celor 31 de autobuze Isuzu de catre Parcul urban de autobuze din Chisinau constituie ajutor de stat si este compatibila cu mediul concurential normal, scrie mold-street.com
Potrivit unei decizii a Consiliului Concurentei, masura de sprijin prin alocarea din bugetul capitalei pe anul 2019, a sumei de circa 78,08 milioane lei pentru achizitia a 31 de autobuze, notificata de Primaria municipiului Chisinau constituie ajutor de stat.
Autobuzele scutite de TVA de 15,6 milioane lei
Totodata, intreprinderea a beneficiat si de importante facilitati fiscale prevazute de art. 103 alin. (1) pct. 29 din Codul fiscal al Republicii Moldova si anume de scutirile de la plata taxei pe valoare adaugata, aplicate la importul mijloacelor de transport, destinate includerii in capitalul statutar.
Valoarea scutirii de TVA a fost de 15,615 milioane lei, iar costul autobuzelor cu TVA s-a ridicat la 93,7 milioane lei.
Drept argument pentru calificarea acestei achizitii ca ajutor de stat, primaria a folosit necesitatea modernizarii Parcului Urban de Autobuze (PUA), care are unitati de transport invechite si care necesita alocatii mari pentru intretinere.
Astfel la balanta intreprinderii, la inceputul anului 2019 erau inregistrate 127 autobuze care sunt uzate complet, cu varsta medie de 18 ani si cu un parcurs mediu de 965.000 kilometri, dintre care 109 sunt implicate in procesul de transportare, iar 18 autobuze se afla in conservatie si necesita o reparatie capitala sau casare din cauza defectiunilor tehnice.
In 2017, doar costurile pentru piese de schimb si materiale au constituit - 14 milioane lei sau 10,3% din totalul cheltuielilor, iar in 2018 - 12,6 milioane lei, sau 8,9% din totalul cheltuielilor.
Cheltuielile Parcului de Autobuze de 5 ori mai mari decat veniturile
Estimarile prezentate de autoritati arata ca in anul 2019 veniturile din serviciul public de transport cu autobuzul in municipiul Chisinau la intreprinderea municipala vor constitui doar 37,62 milioane lei, in timp ce costurile aferente serviciului dat de cinci ori si ceva mai mari – 194,14 milioane lei.
Diferenta de circa 160 milioane lei este compensata de municipalitate, se arata in document, adica din bugetul local.


