Gazele naturale contractate de Energocom pentru luna noiembrie 2026 vor costa, estimativ, 87,271 euro pentru un megawatt-oră. Prețul reprezintă costul gazului la sursă și nu include cheltuielile de transport, rezervarea capacităților sau alte servicii necesare pentru livrarea acestuia până la frontiera Republicii Moldova.

Potrivit companiei, prețul estimativ a fost calculat în baza valorilor medii zilnice ale indicelui de referință TTF Front Month, utilizat în contractele de achiziție cu preț indexat, pe parcursul lunii precedente.

Conform datelor agenției de specialitate Argus, la 30 octombrie, cotația indicelui TTF a ajuns la 86,681 euro/MWh. La această valoare se adaugă o marjă de aproximativ 0,59 euro/MWh, aplicată de furnizorii externi desemnați câștigători în urma procedurilor competitive de achiziție organizate de Energocom.

Astfel, costul estimativ pentru volumele ferme de gaze contractate pentru luna noiembrie ajunge la 87,271 euro/MWh.

Energocom cumpără gaze și prin contracte încheiate în avans

Compania precizează că utilizează inclusiv contracte de tip forward, prin care volumele de gaze naturale sunt achiziționate în avans pentru anumite perioade de consum. Prețul acestora este stabilit ulterior, conform formulelor prevăzute în contracte și în funcție de evoluția indicilor de piață.

Prin proceduri competitive și diversificarea mecanismelor de achiziție, Energocom urmărește să obțină condiții comerciale cât mai avantajoase și să asigure continuitatea aprovizionării cu gaze naturale a consumatorilor din Republica Moldova.

Compania subliniază că valoarea anunțată este una estimativă și se referă strict la costul gazului la sursă, fără cheltuielile necesare livrării acestuia până la hotarul țării.