Anatol Salaru, fost ministru al Apararii in Republica Moldova, a declarat ca unica solutie pe care o au astazi moldovenii este ca teritoriul romanesc de peste Prut sa se uneasca cu Romania. Fostul oficial sustine ca procentul unionistilor din Republica Moldova a crescut, astfel ca, daca cu cativa ani in urma era 4% sau 5% pentru unire, acum minimum 40% sunt pentru unirea cu Romania, transmite observatornews.ro.
„Unica solutie pe care noi o avem astazi si cred ca si Europa e timpul sa inteleaga ca teritoriul romanesc de peste Prut trebuie sa se uneasca cu Romania, fiindca alta solutie nu exista. Ori, peste 10 sau 15 ani Republica Moldova trebuie dusa la azilul de batrani, fiindca nu va mai avea cine sa lucreze sa plateasca impozite. Tineretul pleaca, eu cunosc situatia dintr-un partid politic pe care l-am condus, la Organizatia de Tineret veneau la sedinte 300 sau 400 de tineri. Acum, 90% din ei au plecat din tara”, a spus Salaru, citat de news.ro.
„Republica Moldova, din cauza cochetarii intre Est si Vest, cu fundul in doua luntri, sa fim buni si cu rusii si cu Europa. Si acum, actuala conducere, unii vin la Bucuresti, cer ajutoare, cer lemn de foc, cer gaz, cer pacura, dupa aia merg la Berlin si se plang ca Romania numai vorbeste si nu ne ajuta”, a mai comentat el.
Fostul ministru a precizat ca „Romania este principala tara care a ajutat Republica Moldova”.
„Cetatenii de acolo stiu acest lucru, stiu, procentul unionistilor a crescut in proportie geometrica, cu cativa ani in urma era 4% sau 5% pentru unire, acum minimum 40% sunt pentru unire cu Romania. Oamenii, inclusiv si rusii vad unica solutie prin unirea cu Romania”, a spus Anatol Salaru.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.