Caz revoltator la Cricova. La Centrul de Sanatate din localitate pacientii sunt examinati si consultati afara. Imaginile cu o femeie care este testat la Covid la geam pe ploaie au starnit mai multe reactii, oamenii cerand demisia administratiei. Directorul institutiei spune ca aceasta procedura are loc doar in cazul persoanelor suspecte la Coronavirus, carora le este interzis accesul in spital.
Aceste imagini au fost publicate acum cateva zile pe pagina primariei Cricova. In video se vede cum un pacient este consultat la geam la Centru de Sanatate din localitate in ploaie, iar mai apoi ii este prelevat si testul la COVID.
In comentariile scrise dupa publicarea imaginilor oameniii din localitate au cerut demisia administratiei spitalului. In aceasta dimineata situatia era la fel. O femeie care se simtea rau a fost intalnita in fata institutiei, fiind examinata afara.
“- De ce se intampla asta afara si nu in interior?
- Domnisoara nu a facut solicitare si noi nu avem dreptul sa o examinam.”
Abia dupa ce ne-am apropiat, un alt angajat a invitat femeia in institutie.
“- Domnisoara a vrut doar sa ma intrebe Si eu m-am apropiat sa vad care
este situatia.
- Si de ce afara?
- Pai repede am vrut sa vad care este situatia. Eu sunt de acord ca nu a fost corect.”
Iar mai tarziu nu ni s-a permis sa vedem unde este dusa pacienta. Mai mult un angajat al centrului medical ne-a trantit usa in fata si ne-a amenintat.
“- Noi vrem sa vedem ce se intampla.
- Filmeaza. Nu ai dreptul sa filmezi. O sa sun intr-un loc si o sa vedeti.”
Si nici dupa examinarea pacientei angajatii medicali nu au dorit sa ne explice de ce oamenii sunt nevoiti sa stea afara.
“- Nu e voie sa luati interviu.
- De ce nu e voie? Vrem sa comentati aceste imagini, unde sunt testati oamenii afara.
- Oamenii nu lucreaza.”
Administratia institutiei ne-a spus la telefon ca acest lucru e ceva normal si ca alta solutie nu exista la moment.
Efim ONILOV, DIRECTORUL CENTRULUI DE SANATATE CRICOVA: “- Dupa noua luni de pandemie nu s-a gasit o solutie ca pacientii sa nu stea afara, in ploaie?
- Asta a fost o zi, nu in ploaie. Ei nu stau in ploaie.
03.11- Noi avem o singura intrare. Daca erau doua, puteam rezolva, dar asa.”
Iar asistenta sefa a Centrului de Sanatate ne-a spus ca acum sunt multi pacienti suspecti si din acest motiv echipele mobile nu merg pe la casele oamenilor. Acestia trebuie sa ajunga singuri la Centrul de Sanatate pentru a se testa, afara.
Elizaveta URSACHI, ASISTENTA SEFA A CENTRULUI DE SANATATE, CRICOVA: “La testare o sa luam masuri, dar vedeti ca acum sunt multe cazuri si nu poate sa mearga echipa mobila la domiciliu pe la toti.”
Primaria din Cricova a scris pe pagina sa de facebook ca toti bolnavii sunt consultati afara si ca medicii de familie sunt nevoiti sa lucreze in conditii neadecvate, iar seful Centrului de sanatate administreaza activitatea institutiei de acasa. Autoritatile locale a propus sa fie instituit un director-interimar, dar Consiliul local ar fi refuzat. Mai multe detalii insa nu am putut obtine, pentru ca nimeni nu ne-a raspuns la telefon.

