Trei mistreți cu urme de împușcare au fost găsiți în portbagajul unei mașini, la Sîngerei. Descoperirea a avut loc după ce șoferul a refuzat să le permită inspectorilor de mediu să verifice automobilul și a plecat de la locul opririi. Inspectorii au pornit după el, iar la intrarea în oraș, șoferul ar fi pierdut controlul volanului și a lovit gardul unei gospodării.
Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, inspectorii au fost alertați în jurul orei 22:00, după ce trei automobile au fost observate în apropiere de satul Rădoaia. Aceștia au suspectat că în zonă ar putea avea loc un caz de braconaj.
Inspectorii s-au deplasat în zonă, iar în jurul orei 23:00 au depistat un automobil , în care se aflau două persoane.
Șoferul a refuzat verificarea portbagajului
Inspectorii le-au cerut celor doi să le permită verificarea portbagajului, însă aceștia au refuzat și au plecat cu mașina spre orașul Sîngerei. Inspectorii au pornit după ei, iar la intrarea în oraș, șoferul ar fi pierdut controlul volanului și s-a izbit în gardul unei gospodării.
Când au ajuns la locul accidentului, inspectorii au găsit doar șoferul. Pasagerul plecase între timp.
Trei mistreți, găsiți în mașină
În urma verificărilor, inspectorii au găsit în mașină trei mistreți cu urme de împușcare. Aceștia au sesizat poliția, iar automobilul și cele trei animale au fost ridicate pentru cercetări.



Caz de braconaj la Dubăsari
Pe 8 noiembrie, în raionul Criuleni, mai mulți bărbați suspectați de braconaj au încercat să fugă de polițiști cu o mașină în care se aflau trei mistreți. Urmărirea s-a încheiat după ce șoferul a intrat cu automobilul într-un gard din localitatea Cruglic. În timpul intervenției, a fost avariată și o autospecială a poliției.


