Alegătorii din UTA Găgăuzia care vor merge duminică la urne pentru a-și alege bașcanul trebuie să se asigure că au asupra lor un act de identitate valabil pentru exercitarea dreptului la vot. Comisia Electorală Centrală precizează că cetățenii vor putea vota în baza cărții de identitate sau a buletinului de identitate, inclusiv provizoriu, dar și în baza pașaportului moldovenesc, chiar dacă acesta are termenul de valabilitate expirat, cu anumite condiții.
Mai exact, pentru a participa la scrutinul din 15 noiembrie 2026, alegătorii pot prezenta unul dintre următoarele documente:
- Cartea de identitate a cetățeanului Republicii Moldova;
- Buletinul de identitate;
- Cartea de identitate provizorie;
- Buletinul de identitate provizoriu;
- Pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv dacă termenul de valabilitate a expirat, cu condiția să nu fi devenit nevalabil din alte motive prevăzute de lege.
Acte provizorii gratuite, chiar în ziua alegerilor
Cei care nu au un act de identitate sau au solicitat deja eliberarea unuia, dar nu l-au ridicat, vor avea posibilitatea să rezolve problema chiar în ziua alegerilor. Agenția Servicii Publice anunță că centrele multifuncționale din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor activa duminică, în regim special, între orele 07:00 și 21:00.
Aici, cetățenii vor putea solicita eliberarea gratuită a cărților de identitate provizorii sau vor putea ridica actele de identitate deja confecționate.
Cine poate beneficia de eliberarea gratuită a actelor
De această facilitate pot beneficia cetățenii Republicii Moldova care au împlinit 18 ani și sunt înregistrați la domiciliu sau la reședința temporară într-o localitate din UTA Găgăuzia cu cel puțin trei luni înainte de data desfășurării primului tur al alegerilor.
Autoritățile îi îndeamnă pe alegători să verifice din timp dacă dețin unul dintre documentele acceptate, pentru a evita situațiile în care nu își pot exercita dreptul la vot.
Ziua Tăcerii, înainte de alegerile din UTA Găgăuzia
Astăzi și mâine este strict interzisă orice formă de agitație electorală. Nu este permisă desfășurarea sau mediatizarea activităților și materialelor cu tentă electorală. De asemenea, candidații la funcția de bașcan al UTA Găgăuzia nu mai pot participa la diverse emisiuni și nici nu pot cheltui bani din fondurile electorale.
Cei care vor încalca legea vor fi sancționați cu amenda de la 2 000 la 3 000 de lei pentru persoanele fizice si de la 5 000 la 7 500 de lei persoanele juridice.
Alegătorii din UTA Găgăuzia, așteptați la urne pe 15 noiembrie
Duminică, 15 noiembrie, alegătorii din UTA Găgăuzia sunt chemați la urne pentru a-și alege bașcanul și membrii Adunării Populare. Pentru funcția de guvernator al regiunii s-au înscris opt candidați, iar pentru cele 35 de mandate de deputat candidează peste 130 de persoane.


