Noi recorduri la preturile pentru carburanti. Un litru de benzina costa peste 23 de lei, iar unul de motorina aproape 20 de lei. Expertii spun ca majorarile sunt justificate, intrucat si in alte tari preturile sunt in crestere. 

"Un litru de benzina costa astazi, ca niciodata, peste 23 de lei, cu 9 bani mai mult decat ieri. Si motorina a ajuns la un pret record de aproape 20 de lei."

PRET CARBURANTI:

BENZINA – 23,03

MOTORINA – 19,98

Fostul director ANRE, Victor Parlicov, spune ca Agentia calculeaza corect tariful. 

Victor PARLICOV, FOST DIRECTOR ANRE:“Eu nu am dubii ca ANRE ar fi cumva trucat aceste preturi sau ar fi cumva majorat artificial. Eu sunt absolut sigur ca preturile sunt calculate exact in conformitate cu metodologia. Altceva este ca noi nu putem verifica acest lucru din simplu motiv ca datele cu care opereaza ANRE sunt date comerciale, care nu sunt publice si, respectiv, un consumator de rand nu prea are acces la ele.”

Victor Parlicov spune ca majorarea pretului la benzina si motorina va continua.

Victor PARLICOV, FOST DIRECTOR ANRE:“Sigur ca vor avea tendinta de crestere. Nu putem evita aceste cresteri, asa cum nu le poate evita toata lumea. Preturile in Moldova si asa sunt mici, daca o sa va uitati ce se intampla in Romania si toata Europa. La noi nu e problema de preturi mari, ci de saracie.” 

In ultimele 10 zile, atat motorina, cat si benzina s-au scumpit cu aproape un leu. Responsabilii de la ANRE pun majorarile pe seama cresterii pretului international la produsele petroliere. Saptamana trecuta, si gazul metan a ajuns la un pret record. Un litru s-a scumpit cu aproape 6 lei si costa 17 lei si 60 de bani.

PRET GAZ METAN:

17,60 LEI