Fosta deputata Violeta Ivanov, banuita de imbogatire ilicita, a fost plasata in arest la domiciliu pentru 20 de zile. Decizia de schimbare a masurii de arest, a fost luata astazi de magistratii de la Curtea de Apel. Sergiu Sirbu, Vladimir Vitiuc si Artur Resetnicov, cercetati in acelasi dosar, raman in izolatorul CNA. Cel din urma spune ca nu este vinovat si ca nu a renuntat la greva foamei.

Astazi Violeta Ivanov nu a fost adusa in fata magistratilor, dupa ce ieri procurorii i-au permis sa mearga la inmormantarea mamei sale.

Lilian RUDEI, AVOCATUL VIOLETEI IVANOV:“Doamna Ivanov se simte foarte rau si dumneaei nu a putut sa se prezinte si a solicitat examinarea recursului in absenta dumneaei. Dumneaei nu este vinovata.”

Artur Resetnicov, escortat de doi mascati de la CNA a fost adus in sala de sedinta de la Curtea de Apel. Acesta a tinut sa-si salute familia care a venit sa-l incurajeze.

Resetnicov a declarat ca a renuntat la greva foamei si a adus mai multe acuzatii in adresa Maiei Sandu.

Artur RESETNICOV, EX-DEPUTAT:“Surprize pentru doamna Maia vor fi in continuare. 

-La ce va referiti?

-Lasa sa se gandeasca, dumneaei stie foarte bine. Impreuna cu sotia Ala, in perioada 2014, 2019 am avut venituri oficiale, declarate, mai mult de 10 milioane de lei.”

Reprezentantii presedintiei ne-au spus ca instiutia prezidentiala nu da indicatii justitiei. Si fostul deputat Sergiu Sirbu a fost escortat astazi la Curtea de Apel. Acesta a refuzat sa discute cu presa.

La Curtea de Apel nu a fost adus astazi Vladimir Vitiuc si nici cu avocatul acestuia nu am reusit sa discutam. Intre timp, in fata Curtii de Apel au venit zeci de simpatizanti ai partidului Sor, dar si deputatii ai acestei fractiuni, pentru a-i sustine pe cei cinci.

Marina TAUBER, DEPUTAT PARTIDUL SOR:“Pledam pentru nevinovatia colegilor nostri, doamnei Ivanov, domnul Sirbu, domnul Vitiuc. Mai mult ca atat, decesul mamei doamnei Ivanov trebuie sa puna pe ganduri si procurorii si judecatorii.”

Cei cinci ex-deputati, care se declara nevinovati, au fost plasati in arest in penitenciar acum o saptamana, dupa ce au fost retinuti in urma perchezitiilor efectuate la birourile, domiciliile si automobilele acestora. Ei sunt banuiti de imbogatire ilicita si de faptul ca ar fi negociat tranzitia colegilor sai in anul 2015 de la PCRM la PD. Procuratura Anticoruptie a anuntat anterior ca oamenii legii au gasit in timpul perchezitiilor, la unul dintre suspecti mijloace banesti in suma de 65 000 euro si 30 000 dolari pastrate intr-un safeu metalic dintr-o institutie bancara, iar intr-un alt depozit bancar al aceluias deputat, au fost depistati 20 000 dolari si 85 000 euro. Oamenii legii spun ca au gasit sume bani impunatoare la fiecare banuit.