Avocatul ministrului Agriculturii, Eduard Grama spune ca nu exista probe care cel putin sa demonstreze o banuiala rezonabila la acuzatiile care i se aduc.
Avocatul lui Eduard Grama, Petru Balan: "El se pledeaza nevinovat. Nu exista probe in viziunea noastra, din ceea ce am vazut din ordonantele care ne-au fost aduse la cunostinta. Nu exista probe cel putin sa demonstreze o banuiala rezonabila ca a comis o infractiune. In ordonanta au descris fabula care i se incrimineaza. Urmeaza sa vedem urmatoarele actiuni"
Avocatul mai spune sunt niste delcaratii. Ar fi vorba de doi martori
"Sunt niste probe pe care le consideram dubioase"
Eduard Grama a fost retinuti ieri pentru 72 de ore fiind implicat intr-un dosar de coruptie. Potrivit ofiterilor anticoruptie, Grama este banuit de luare de mita in dosarul de instrainare a 30 de ha de la Stauceni.
In noiembrie, 12 persoane au fost retinute in acelasi dosar - functionari publici si fostul ministrul al Justitiei, Ion Morei. Terenul a fost dat in arenda, iar ulterior aceste persoane s-au ocupat de parcelarea si schimbarea destinatiei lotului. Portiunile de teren au fost vandute la preturi mari. Lotul era in proprietatea Colegiului de Viticultura din comuna Stauceni.


