Presedintele raionului Riscani s-ar fi ales cu un apartamanet din bani publici. Pentru procurarea locuintei si reparatii s-ar fi cheltuit peste 500 de mii de lei din bugetul localitatii. Informatiile vin din partea deputatului PAS, Radu Marian, care a sesizat Procuratura si Autoritatea Nationala de Integritate. Presedintele raionului sustine ca totul este un atac mediatic asupra sa.
Deputatul PAS afirma ca la inceputul lunii decembrie, anul trecut, Consiliul Raional a aprobat procurarea unui apartament de peste 250 de mii de lei, iar ulterior a alocat bani pentru reparatia acestuia. Mai tarziu apartamentul i-a revenit presedintelui raionului, care a semnat un contract de locatiune.
Radu MARIAN, DEPUTAT PAS: “A fost facuta reparatie, am primit un document intern, in care s-au alocat 268 mii de lei pentru reparatia apartamentului dat, ca in ianuarie Consiliul Raional sa aloce acest apartament domnului Secrieru.”
Radu Marian sustine ca exista dubii in ceea ce priveste legalitatea deciziei.
Radu MARIAN, DEPUTAT PAS: “Presedintele raionului beneficiaza deja de multe beneficii, masina de serviciu, un salariu de 16 mii de lei pe luna. Mai ales ca e nevoie atat de mare de a sustine alti functionari publici tineri.”
Ulterior, presedintele raionului Rascani, socialistul Vasile Secrieru a venit cu o reactie, spunand ca declaratiile lui Marian sunt un atac asupra sa.
VASILE SECRIERU, PRESEDINTELE RAIONULUI RISCANI: “Daca in Parlament totul este la nivel, unii deputati isi mai cauta de lucru prin a defaima, manipula si duce in eroare opinia publica.”
Radu Marian a trimis saptamana trecuta sesizari la ANI, Procuratura si Cancelaria de Stat ca sa investigheze modul in care presedintele s-ar fi ales cu un apartament din bani publici, insa deocamdata nu a primit un raspuns.

