Un incendiu de proportii a izbucnit in aceasta dupa-amiaza pe soseaua Balcani, in apropiere de localitatea Dumbrava. Potrivit pompierilor a ars vegetatia uscata. La fata locului au intervenit trei autospeciale, iar focul a fost localizat dupa mai bine de doua ore.

Pompierii au fost alertati la ora 14:00, iar in scurt timp focul s-a extins pe o suprafata de cateva sute de metri, scriu internautii. Pe retelele de socializare au aparut imagini video in care se vede un nor mare de fum deasupra orasului. Si pentru ca furtunurile au fost duse in mijlocul incendiului, unii pompieri luptau cu flacarile mai mici cu alte unelte. 

Iulia SARIVAN, REPORTER PRO TV: “Focul a ajuns pana la aceasta carare care este la doar cativa pasi de carosabil. Desi incediul a fost stins, flacarile izbucnesc din nou pe alocuri.” 

La fata locului a venit si pretorul sectorului Buiucani, Vadim Branzaniuc.

Vadim BRANZANIUC, PRETORUL SECTORULUI BUIUCANI: “Pe aceasta cale facem apel catre toti detinatorii de terenuri sa aiba grija sa le intretina in stare cuvenita pentru a preveni astfel de incendii. Interventia la astfel de incendii este destul de costisitoare pentru serviciile statului.” 

Pompierii urmeaza sa stabileasca care a fost cauza incendiului.