Dosarul tinerii acuzata ca a ucis o fetita de doi ani, intr-un apartament din capitala, urmeaza sa fie trimis in judecata. Astazi suspecta, dar si concubinul ei au fost adusi in fata magistratilor. Procurorii cer inca 30 de zile de arest pentru acestia si sustin ca ei si-au recunoscut partial vina. 

Tanara de 19 ani a fost adusa astazi in fata judecatorilor fiind inconjurata de mai multi politisti. Aceasta si-a acoperit fata si a refuzat sa raspunda la intrebari.

Si concubinul tinerei a fost adus la judecatorie. Incatusat si inconjurat de mai multi politisti, acesta nu a raspuns la nicio intrebare.

Deocamdata nu am reusit sa discutam cu avocatii celor doi, dar procurorul de caz, care a solicitat astazi inca 30 de zile de arest pe numele celor doi, ne-a spus ca la sfarsitul lunii dosarul va fi trimis in judecata.

Anastasia JURAVLIOVA, PROCURORUL DE CAZ:“Ambii au statut de invinuiti, deja invinuirea este inaintata. Ei nu-si recunosc integral vinovatia, dar participa la actiunile de urmarire penala la care sunt chemati sa participe. Ei isi recunosc partial vina.”

Cei doi au fost retinuti in luna noiembrie, fiind banuiti ca au ucis-o, cu o deosebita cruzime, pe fetita de doi ani, lasata in grija lor de mama sa. Copila a fost gasita fara suflare intr-o padure din capitala. Expertiza psihiatrica a aratat ca cei doi erau constienti de actiunile lor in momentul crimei. Suspecta de 19 ani a fost condamnata anterior pentru huliganism. Daca vor fi gasiti vinovati, cei doi ar putea sta pana la 20 de ani dupa gratii.