Ceața, poleiul și carosabilul alunecos au făcut ca și astăzi mersul pe drumuri să fie anevoios și periculos. În Chișinău, s-a intervenit mai mult pe străzile principale, în timp ce pe trotuare și în curțile de blocuri un pas greșit se putea încheia cu o căzătură. Reprezentanții primăriei spun că muncitorii au împrăștiat toată noaptea sare și nisip și au îndemnat agenții economici și gestionarii de blocuri să curețe terenurile aflate în responsabilitatea lor.

„E greu. Deja am căzut de câteva ori pe drum.
-Nu vă este frică?
-Puțin da, dar mergem încetișor.

Este foarte periculos, pentru că e foarte mult ghețuș pe jos.

Elisa BOLDURATU, REPORTER PRO TV: „Pentru a doua zi la rând poleiul a pus stăpânire pe capitală. Pe trotuare, dar și în curțile blocurilor mersul pe jos a devenit o adevărată provocare. Oamenii sunt nevoiți să facă exerciții de echilibristică pentru a se deplasa. Cel mai complicat le este copiilor, persoanelor în vârstă, dar și mamelor cu cărucioare."

Trotuarele de pe drumuri și din curțile de blocuri de pe strada Armenească erau azi dimineață parcă de sticlă. Oamenii mergeau cu pași mici, pentru a evita căzăturile. Locuitorii spun că dacă pe străzile principale s-a intervenit, pe cele adiacente mai puțin.

„Pe drumurile principale, slavă Domnului, a fost împrăștiat nisip. Sper că se va interveni și aici." 

Nu e chiar bine, pentru că lumea se...iată am fost chiar acum la o instituție și spuneau câte 5-6 pe zi se duc la traumatologie. Dar ne străduim unde pe trotuar e gheață, mergem pe drum unde merg mașinile.

În aceste condiții cel mai dificil le este vârstnicilor.

Lor le este dificil să meargă, folosesc cârje, și cred că vârstnicii sunt ce mai vulnerabili.

Pentru bătrâni, dar și pentru tineri, e greu, greu.

Persoane cu dizabilități, vârstnicii nu pot merge la magazin să cumpere pâine. Vedeți, pe drumurile adiacente nu este împrăștiat nimic.

Aceeași situație era și în alte sectoare.

Eu vin de la Telecentru. Acolo e dezastru, aici e mai cald, poate s-a mai topit, dar acolo e rău tare drumul.

Este foarte periculos, pentru că e foarte mult ghețuș pe jos și e mare riscul să cazi. Mergem mai atent și încearcă să nu cazi. Cu mâinile poți să te mai strădui să faci o balansă și cam asta e toată lupta.

Acolo unde drumarii nu au ajuns, șoferii au patinat cu mașinile.

Cu acest tablou în față, responsabilii de la primărie spun că muncitorii au intervenit toată noaptea, cu tehnică specială și manual, pentru a împrăștia sare și nisip.

Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: „În ultimele două zile s-a intervenit practic fără oprire. Vedem cum pe străzi se trece de câteva ori la un interval foarte scurt de timp, iar în această perioadă am văzut cum se formează ghețuș chiar și după intervențiile care sunt în mod repetat."

Victor ȚÎMBALIUC, ȘEF INTERIMAR, DIRECȚIA LOCATIV-COMUNALĂ: „S-a intervenit cu nisip la trotuare, accese către curți, către stațiile de așteptare, trotuare, accese către subterane."

În condițiile în care nu se reușește intervenția peste tot, primăria a îndemnat proprietarii și gestionarii de blocuri, magazine și case particulare să curețe terenurile aflate în responsabilitatea lor.