Cele patru persoane reținute de la Dereneu, inclusiv primarul si avocatul preotului, au fost aduși la Judecătoria Strășeni. Urmează să se decidă dacă vor fi plasați în arest preventiv sau nu. Clădirea este înconjurată de polițiști, iar mai mulți enoriași spun rugăciuni în susținerea acestora.
Procurorii au solicitat 30 de zile de arest pentru patru dintre cele șase persoane reținute după violențele izbucnite marți seara la biserica din Dereneu. Purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale nu ne-a spus despre cine este vorba și cine sunt celelalte două persoane reținute, care urmează să fie cercetate în stare de libertate.
Marți seara zeci de enoriași au rupt cordonul poliției și au pătruns cu forța în biserica din Dereneu.
Oamenii legii au ajus la Dereneu după ce reprezentanții Mitropoliei Basarabiei au venit să-și revendice proprietatea conform deciziei Curții Supreme de Justiție, care a stabilit că biserica le aparține.
Atunci preotul care reprezintă Mitropolia Moldovei, s-a baricadat în interior împreună cu soția și cei trei copii, unde se află acum împreună cu episcopul de Ungheni și Nisporeni. Întrebat de ce reprezentanții Mitropoliei Moldovei nu respectă decizia CSJ, Secretarul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni ne-a spus că biserica este a sătenilor.
Totodată, reprezentanții Mitropoliei Moldovei îl acuză pe preotul Florinel Marin, care a slujit mai bine de 20 de ani la biserica din Dereneu, că ar fi falsificat acte și semnături atunci când a fost depusă cererea de trecere a parohiei la Mitropolia Basarabiei. Am încercat să-l contactăm pe Florinel Marin pentru o reacție, însă comunicatorul de la Mitropolia Basarabiei nu ne-a dat numărul lui de contact, comentând el acuzațiile.

