Cele mai impresionante fotografii de presa din intreaga lume pot fi admirate la Chisinau. Evenimente politice, sociale, dar si calamitati naturale care au avut loc in ultimul an au fost redate in imagini de fotografi si jurnalisti de pe tot globul. Primii vizitatori ai expozitiei au fost surprinsi de realismul acestora.

In aceasta imagine apare presedintele francez Emmanuel Macron de mana cu Donald Trump la prima sa vizita oficiala in SUA. Gestul, de o intimitate exagerata, a fost surprins de un jurnalist american inainte ca cei doi oficiali sa poarte o discutie tensionata despre acordul nuclear din 2015.

Cei care au pasit pragul Muzeului de istorie din capitala au facut un tur vizual al celor mai importante evenimente care s-au produs in ultimul an in toata lumea. 

Liubov PLAMADEALA, REPORTER PRO TV: „Fiecare fotografie expusa aici are o istorie in spate. In cea de langa mine, de exemplu, este surprinsa o casa abandonata dupa eruptiei vulcanului Fuego din Guatemala si a fost realizata de un fotograf italian.”

„Arata realitatea intregului glob. Foarte impresionante pentru mine. Am intrat neasteptat, dar e frumos. Imi place pictura, fotografia, muzica si altele.”

Vizitatorii au fost impresionati de acuratetea cu care fotografii au surprins detalii pe care nu le vedem la televizor. 

„Ceea ce altii nu pot suprinde. E ceva wow.”

„Ma capteaza temele abordate: social, politic, sunt actuale. Sunt facute de jurnalisti cu renume, vedem asa unghiul de vedere al lor.”

„Cam trista. Ne arata realitatea, dar copiilor nu prea le place.”

„Vad o drama, o tragedie umana. Ceea ce la televizor este cu cenzura, aici vezi un stop cadru.”

Este a treia oara cand Expozitia Internationala Word Press Photo ajunge la Chisinau. In acest an, juriul a avut de ales din 78 de mii de fotografii realizate de jurnalisti si fotojurnalisti din 129 de tari ale lumii. Vizitatorii sunt asteptati la Muzeul National de Istorie pana pe data de 12 decembrie.