Dupa o pauza de sapte luni, ceremoniile de depunere a juramintelor pentru redobandirea cetateniei romane vor fi reluate incepand cu saptamana viitoare. Cei care pleaca peste Prut vor fi nevoiti sa stea in carantina 14 zile. Aceeasi perioada de izolare ii asteapta si la revenirea in Moldova.
Daniel IONITA, AMBASADORUL ROMAN LA CHISINAU:“In momentul de fata, ANC-ul si-a redeschis posibilitatea organizarii unor ceremonii de depunere a juramantului. Este o ceremonie in luna septembrie, altele 3 in luna octombrie. “
Toti cei care au primit notificari pentru a se prezenta la depunerea juramantului in aceasta perioada, dar asa si nu au putut participa la ceremonie, nu trebuie sa isi faca griji. Termenul de 6 luni de cand au fost anuntati pana la evenimentul in sine a fost prelungit.
Daniel IONITA, AMBASADORUL ROMAN LA CHISINAU:“Nimeni nu pierde nimic. Faptul ca in toata aceasta perioada nu a fost posibila depunerea juramantului de credinta. Toate aceste termene nu incep sa curga in defavoarea cetatenilor. Termenii respectivi vor fi prelungiti.”
Din luna martie, procesul de redobandire a cetateniei romane a fost pus pe pauza. La sfarsit de iulie, sectiile consulare romane din Moldova si-au reluat activitatea, dar depunerea dosarelor pentru cetatenie oricum ramane suspendata. Singura posibilitate este de a aplica, cu pachetul de acte, prin mandatar, la Bucuresti.

