Cetatenii Republicii Moldova impreuna cu sefa statului au venit cu un mesaj de multumire pentru statelele membre ale Uniunii Europene, dupa ce tara noastra a primit statut de tara candidata pentru aderarea la UE. Filmuletul video a fost publicat pe pagina de Facebook a presedintelui Maia Sandu. 

In imaginile video se observa cum mai multe persoane de diferite categorii de varsta, gen, dar si meserie si spun multumesc in cele 24 de limbi oficiale ale statelor membre a Uniunii Europene. 

Totodata, sefa statului, Maia Sandu, a adaugat ca obtinerea statutului de tara candidata, este un obiectiv spre care tara noastra a mers multi ani si care a fost sustinut de cetatenii Republicii Moldova.

„Suntem recunoscatori pentru decizia statelor membre ale UE de a acorda Republicii Moldova statutul de tara candidata pentru aderarea la Uniunea Europeana. Suntem hotarati sa avansam pe acest drum, iar cu sprijinul UE - prin munca, disciplina si ordine - vom reusi sa asiguram pacea si dezvoltarea tarii, chiar si in aceste perioade pline de provocari. Multumim pentru incredere, Europa!”, a scris Maia Sandu pe retelele de socializare. 

Pe 23 iunie, Moldova si Ucraina au primit statut de tara candidat pentru aderarea la Uniunea Europeana. Decizia a fost anuntata la Consiliul European de catre presedintele Charles Michel.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.