Aproximativ 192 de mii de familii vor beneficia de compensatii majorate la facturile pentru energia termica. In acest sens, Parlamentul a adoptat, astazi, proiectul de modificare a unor acte normative.
Documentul prevede majorarea compensatiei oferite cetatenilor la factura pentru agentul termic, de la 67 la 80 la suta, incepand cu luna ianuarie. In acest fel, valoarea compensatiilor va creste de la 450 lei la maxim 815 lei lunar.
De asemenea, va fi majorat si volumul de energie termica pentru care se efectueaza compensarea diferentei de tarif – de la 1 gigacalorie la 1,5 gigacalorii.
O alta prevedere este cea privind simplificarea accesului familiilor nevoiase la ajutorul social pentru perioada rece a anului. Prin urmare, in perioada 1 ianuarie – 31 martie 2022, va fi exclusa necesitatea anchetei sociale, fiind verificat doar venitul gospodariei.
Totodata, proiectul prevede posibilitatea ca beneficiarii de ajutor social si ajutor pentru perioada rece a anului, dar al caror drept a expirat in luna decembrie 2021 sau expira in lunile ianuarie-februarie 2022, sa continue sa primeasca acest ajutor pana la 31 martie 2022, fara a depune o cerere in acest sens.
O noua reglementare se refera la compensarea diferentei de pret/tarif pentru furnizorii de gaze naturale/energie termica, care au obtinut licenta corespunzatoare pentru furnizarea gazelor naturale, pe parcursul perioadei 01 noiembrie 2021- 31 martie 2022.
Potrivit autorului, proiectul are ca scop acordarea unor masuri suplimentare de protectie sociala a consumatorilor casnici, precum si a familiilor defavorizate, beneficiare de ajutor social pentru perioada rece a anului, ca urmare a majorarii tarifelor la energia termica.
Cheltuielile necesare pentru punerea in aplicare a prevederilor proiectului se estimeaza la cca 70 mil. lei pentru trei luni ale anului 2022, in cazul in care tariful ramane neschimbat, si cca 300 mil. lei, in cazul in care tariful va creste.
Legislativul, cu votul a 61 de deputati, a adoptat proiectul in lectura a doua.


