Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” desfășoară testarea unui nou sistem de comunicare operațională, destinat asigurării circulației neîntrerupte a trenurilor. 

Potrivit CFM, specialiștii întreprinderii au modernizat legătura tehnologică operativă dintre dispecer, impiegatul de mișcare al stației feroviare și mecanicul de locomotivă, prin utilizarea comunicațiilor mobile corporative.

Anterior, transmiterea notelor de parcurs, necesare circulației trenurilor, se efectua în format fizic, fapt ce impunea oprirea locomotivei în stațiile feroviare, generând creșterea timpului de parcurgere și cheltuieli suplimentare de combustibil.

Noul sistem permite transmiterea acestor documente în format digital, prin intermediul smartphone-urilor corporative puse la dispoziția angajaților și al unei aplicații specializate, asigurând astfel o economie considerabilă de combustibil și eficientizarea proceselor operaționale.

Totodată, soluția digitală oferă posibilitatea organizării ședințelor operative de tip selector, precum și a videoconferințelor.

Astfel, astăzi a fost organizată prima întrunire video, care a conectat 51 de stații feroviare din întreaga țară, precum și echipajele locomotivelor aflate în circulație.