Decizia autoritatilor de la Chisinau de a prelungi contractul de achizitie a energiei electrice de la firma Energokapital din Tiraspol, un intermediar obscur din regiunea transnistreana, este calificata de autoritatile separatiste drept un succes remarcabil.
"Daca nu semnam contractul ajungeam la un colaps economic!"
"In 2015 circa 37% din exporturile regiunii au fost livrari de energie electrica in Republica Moldova. In cazul in care nu am fi incheiat un contract si pentru anul 2016, pentru economia Transnistriei ar fi fost o catastrofa comparabila cu imposibilitatea pastrarii regimului de comert liber in Uniunea Europeana. Ar fi fost un colaps.", a declarat asa-zisul ministru al dezvoltarii economice al regiunii separatiste Dmitri Boltrushko, citat de Novostipmr.
Acesta sustine ca pentru a nu pierde piata moldoveneasca la care pretindeau exportatorii din Ucraina, furnizorii transnistreni au trebuit sa ofere conditii mai favorabile decat cele ale companiilor ucrainene. In consecinta preturile de furnizare a energiei au fost reduse cu circa 30%. "Am acceptat o reducere de pret, pentru ca pierderea acestei piete ar fi semnificat si ratarea a 50-70% din veniturile bugetare", a adaugat Dmitri Boltrusko.
Citeste mai departe pe mold-street.com


