Un nou incident diplomatic cu implicarea ambasadorului agreat al Rusiei. După ce Oleg Ozerov a mers în regiunea transnistreană pentru a înmâna primele pașapoarte rusești obținute prin procedură simplificată, Chișinăul a reacționat. Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a calificat acțiunile lui Ozerov drept neprietenoase, despre care spune că compromit și mai mult credibilitatea Moscovei în rolul său de „mediator” în conflictul transnistrean. 

Valeriu CHIVERI, VICEPREMIER PENTRU REINTEGRARE: „Este o contradiție în comportamentul respectiv și statutul de mediator, deși într-un format care nu există. Aceste acțiuni iresponsabile ridică foarte multe semne de întrebare referitor la credibilitatea acestui pretins „mediator”, care și așa este afectată foarte mult și, cred eu, este șifonată ireversibil.”

În centrul scandalului este vizita lui Oleg Ozerov la Tiraspol, acolo unde a înmânat pașapoarte rusești pentru opt locuitori ai regiunii transnistrene. Aceștia au obținut cetățenia prin procedura simplificată, instituită în mai pentru locuitorii din stânga Nistrului, în baza unui decret semnat de președintele rus Vladimir Putin.

„Felicitări! Vă înmânez pașaportul rusesc!”

Ozerov a declarat prentru presa din regiune că peste 60 000 de persoane ar fi depus deja actele pentru obținerea cetățeniei ruse.

Oleg OZEROV, AMBASADORUL AGREAT AL RUSIEI ÎN MOLDOVA: „În pofida tuturor obstacolelor create pentru a împiedica acest eveniment, acesta a avut loc. Trebuie să spun că, în ciuda tuturor dificultăților, am reușit să respectăm termenele prevăzute de legislație. Procedura continuă. Am primit deja peste 100 de aprobări și, fără îndoială, procesul de acordare a cetățeniei și de înmânare a pașapoartelor va continua.”

Anterior, autoritățile de la Chișinău au criticat Rusia pentru simplificarea procedurii de obține a cetățeniei pentru cetățenii din stânga Nistrului, subliniind că este un gest sfidător la adresa Republicii Moldova și o provocare. Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a avertizat că obținerea pașaportului rusesc poate însemna, în contextul războiului din Ucraina, „un bilet pe front”.