Chișinăuienii sunt invitați pe 25 ianuarie în Piața Marii Adunări Naționale pentru a participa la închiderea oficială a Târgului de Crăciun 2025-2026. Evenimentul va fi marcat de un concert inedit, dar și cu premii atractive în cadrul unei tombole.

Astfel, începând cu ora 18:00 formația SunStroke Project va urca în scenă, pentru a încheia într-o notă de neuitat atmosfera sărbătorilor. Pe lângă muzică, evenimentul va include și un moment deosebit: Tombola organizată de Primăria Chișinău, cu premii atractive oferite de autoritățile locale și partenerii acestora.

Câștigătorii tombolei vor fi participanții la concursul din Buletinul Primăriei Chișinău, care au răspuns corect la întrebările din Raportul „REZULTATE 2024–2025”. Cei care doresc să participe pot afla mai multe detalii și se pot înscrie pe platforma oficială a Primăriei: www.rezultate.chisinau.md.

Printre premiile oferite se numără un premiu special – o motocicletă, dar și multe alte surprize pentru norocoșii câștigători.