Un tanar de 20 de ani a fost retinut de politie, pentru ca ar fi ucis in plina strada un angajat al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta. Potrivit oamenilor legii dupa ce i-ar fi aplicat barbatului mai multi pumni, acesta l-ar fi lasat zaca intr-o balta de sange in fata Palatului National din capitala, iar expertiza medico-legala a stabilit ca s-a stins in urma loviturilor primite. Cei de la IGSU spun ca angajatul tocmai iesise de la o inspectie si a fost observat de trecatori.
Barbatul de 47 de ani era angajat al Directiei Asigurarea Securitatii Antiincendiare la obiectivele de importanta strategica. In seara zilei de 28 noiembrie, cand s-a intamplat tragedia, ofiterul era intr-o inspectie la Palatul National. In jurul orei 21:30 politia a fost alertata de catre trecatori ca un barbat zace fara suflare in fata cladirii.
Liliana PUSCASU, OFITER DE PRESA IGSU: “A activat timp de 24 de ani in calitate de subofiter al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta.”
Initial, in comunicatul emis de oamenii legii era mentionat ca medicul legist nu a stabilit semne de moarte violenta. Pentru ca peste doua zile politia sa anunte despre un posibil omor.
Natalia STATI, OFITER DE PRESA IP CHISINAU: “Potrivit certificatului medical de constatare a decesului, cauza decesului a survenit in urma leziunilor pe care le-a primit.”
Politia a retinut un suspect care s-a dovedit a fi un tanar de 20 de ani din Chisinau. Acesta a fost audiat, iar oamenii legii au difuzat imagini in care acesta povesteste ce s-a intamplat.
“Esti beat il intreb. El imi zice: “Tu esti beat”. El coboara scarile, vine la mine si scoate din scurta o bara de metal. Eu l-am lovit cu piciorul in abdomen. El s-a apropiat si m-a lovit cu aceasta bara de metal o data. Eu i-am dat una in nas.”
Dupa ce l-a lovit tanarul ar fi fugit de la fata locului si a lasat victima sa zaca inconstienta pe asfalt. Acum politia urmeaza sa verifice declaratiile banuitului. La fata locului in momentul tragediei ar fi fost si un minor, care acum figureaza in calitate de martor in dosar.
Natalia STATI, OFITER DE PRESA IP CHISINAU: “Minorul a fost doar martor in cazul dat. El nu a aplicat careva lovituri barbatului care au dus la decesul acestuia.”
Tanarul a fost retinut pentru 72 de ore. Acesta este cercetat pentru omor si risca pana la 20 de ani de puscarie sau detentie pe viata.

