Lidia Chireoglo este candidatul desemnat la functia de director-adjunct al CNA. Decizia a fost luata in urma concursului desfasurat ieri, la care au participat cinci candidati. Asta dupa ce unul din cei sase aspiranti la functia de vice-director al CNA, Violina Spac, s-a retras din concurs, scrie ZdG.md.
Astfel, la interviu au fost admisi Alexandr Patrasco, seful Sectiei formare continua din cadrul Academiei de Politie „Stefan cel Mare a Ministerului de Interne”, Veaceslav Gutan, conferentiar universitar la Academia de Politie „Stefan cel Mare”, Iurie Slivciuc – fost angajat al MAI, pensionar, Sava Maimescu – conferentiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova si Lidia Chireoglo – ofiter superior de urmarire penala pe cazuri exceptionale din cadrul CNA.
Învingatoarea concursului, Lidia Chireoglo, are 37 de ani si este absolventa a facultatii de drept economic a ULIM. În toamna anului trecut aceasta a concurat pentru fotoliul de sef al Autoritatii Nationale de Integritate.
Aceasta a trecut toate etapele concursului pâna la proba testului la poligraf, dar a cerut amânarea verificarii la detectorul de minciuni. Respectiv, comisia de concurs a desemnat-o pe Rodica Antoci sefa a institutiei, aceasta fiind unicul candidat carer a trecut proba la poligraf.
Chireoglo declara un salariu de 229 976 de lei pentru anul trecut la CNA. Sotul sau a contribuit la bugetul familiei cu 58 258 de lei, salariu încasat la SRL „Cargocentru”. Anul trecut, la zilele de nastere ale membrilor familiei, sustine Lidia Chireoglo, au fost obtinute donatii în valoare de 13 100 de lei.


