Intr-un interviu acordat ZdG, seful Departamentului Institutii Penitenciare, Aureliu Suhan a vorbit despre vizitatorii lui Vlad Filat, detinut la Penitenciarul 13. Astfel, potrivit sefului DIP, Filat este vizitat de catre rudele apropiate si, foarte rar, de fostii colegi din activitatea anterioara.



„Detinutul Filat, ca si oricare alt detinut din sistem, beneficiaza de întrevederi de lunga durata si de scurta durata, în dependenta de grafic, în dependenta de comportament, de situatia curenta. Actualmente, se detine în Penitenciarul 13, el nu este sanctionat, el nu este lipsit de drepturile prevazute de Codul de executare, vizavi de colete, vizavi de întrevederi. E bine, mersi. El este vizitat în special de rudele sale, de unii colegi, cred, de activitati anterioare ale lui, foarte rar, de altfel. Asta ar fi. Miza este pe rudele din cercul cel mai apropiat”, afirma Suhan.


Totodata, şeful DIP a venit cu precizari privind interdicţiile jurnaliştilor şi ONG-urilor de a-i vizita pe Vlad Filat şi Veaceslav Platon, noteaza Ziarul de Garda.

„Refuzurile sunt legate de statutul respectivilor. Ei, pe lânga statutul de detinut, pe alte episoade, mai detin statutul de prevenit. Deci, se examineaza într-un alt dosar penal. Si iata aici, conform legislatiei, apare declinul de competenta, si învoirea pentru discutii sau interviu, în cazul de fata, nu apartine sistemului penitenciar. De aceea, noi nu am refuzat, pur si simplu am raspuns institutiilor media, lamurindu-le procedurile de acceptare a interviului dat”, a mai spus Suhan.

ARTICOLUL INTEGRAL IL GASITI PE ZIARUL DE GARDA.