Circa 18.000 de studenți din anul I, înscriși la programele de licență din Republica Moldova, vor urma în acest an de studii cursul de Etică și Integritate Academică. Modulul este obligatoriu atât în universitățile publice, cât și în cele private, iar promovarea acestuia este o condiție pentru participarea la sesiunea de examene.

Cursul este elaborat și implementat de Ministerul Educației și Cercetării și are scopul de a preveni plagiatul, fraudele și corupția în mediul universitar, precum și de a promova responsabilitatea și corectitudinea în rândul studenților. După absolvirea modulului, aceștia vor primi un certificat.

Cursul va fi disponibil online

Dacă în anul precedent de studii peste 27.000 de studenți au participat la instruiri în format fizic, în acest an cursul va putea fi parcurs online. Materialele didactice sunt disponibile pe platforma Moodle a programului „Clasa Viitorului” și pot fi preluate și pe alte platforme similare utilizate de universități.

Ministerul Educației susține că această măsură face parte dintr-un set mai amplu de acțiuni pentru protejarea corectitudinii evaluărilor și consolidarea încrederii în diplomele universitare.

Reguli mai stricte pentru folosirea inteligenței artificiale și prevenirea plagiatului

În acest an, Guvernul a aprobat Regulamentul-cadru privind integritatea academică în instituțiile de învățământ superior. Documentul stabilește reguli pentru prevenirea fraudelor academice, inclusiv a plagiatului, utilizării neautorizate a inteligenței artificiale, cumpărării tezelor și falsificării datelor de cercetare.

În baza regulamentului, universitățile și-au elaborat propriile reguli privind folosirea instrumentelor de inteligență artificială și trebuie să informeze profesorii și studenții despre utilizarea corectă a acestora.

O altă măsură vizează verificarea antiplagiat a lucrărilor studenților. Ministerul Educației a achiziționat platforma Sistemantiplagiat.ro din România, în valoare de 35.000 de euro, pentru verificarea obligatorie a tuturor tezelor de licență și master din universități.

Amenzi de până la 125.000 de lei pentru comercializarea tezelor

Ministerul Educației propune și modificări legislative pentru sancționarea fraudelor academice. Persoanele care elaborează la comandă sau comercializează teze de licență, master și doctorat ar putea fi sancționate cu amenzi de până la 2.500 de unități convenționale, echivalentul a 125.000 de lei, sau cu închisoare de până la trei ani.

Potrivit MEC, aceste inițiative urmăresc să consolideze integritatea academică și să sporească prestigiul învățământului superior din Republica Moldova.

Un studiu prezentat de minister în 2025, realizat în rândul a 3.635 de studenți și 419 cadre didactice, a arătat o creștere a dezaprobării unor practici precum plagiatul, mita pentru note sau promovare și prezentarea lucrărilor altor persoane drept proprii.

Cercetarea a evidențiat, totodată, provocări persistente privind utilizarea neetică a inteligenței artificiale și aplicarea sancțiunilor pentru abaterile academice.