Circulația rutieră din raionul Ștefan Vodă spre Palanca a fost temporar sistată în urma incidentului cu dronă la frontiera Republicii Moldova. Măsura a fost luată pentru ca polițiștii să poată documenta și examina zona în urma incidentului.
Potrivit poliției, ofițerii de patrulare redirecționează mijloacele de transport spre Tudora. Șoferii sunt îndemnați să evite zona.
Incident la punctul de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe: un angajat a fost rănit, după ce un proiectil a căzut în zonă
Un angajat al poliției de frontieră a fost rănit, după ce un proiectil a căzut în zona punctului de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe, astăzi, în urma atacurilor Rusiei asupa Ucrainei.
Potrivit poliției de frontieră, totul s-a întâmplat în jurul orei 9:00, la frontiera. În urma impactului cu solul, proiectilul a ricoșat și s-a proiectat într-un autobuz de rută care staționa în preajma barierei.
Astfel, activitatea punctului de trecere a frontierei Palanca (Republica Moldova) – Maiaki-Udobnoe (Ucraina) a fost sistată.


