Procurorul Cristin Ghemu și ofițerul INI Andrei Ciobanu au fost arestați în dosarul mitei de 400 de mii de dolari și vor sta următoarele 30 de zile în izolatorul CNA. Decizia a fost luată astăzi de magistrații Judecătoriei Ciocana. În același dosar, un alt ofițer INI, Valeriu Ceban, a fost eliberat sub control judiciar.
Primul adus în fața magistraților a fost ofițerul INI Andrei Ciobanu. Acesta a ajuns la Judecătorie escortat de mascații CNA și a evitat să răspundă la întrebările jurnaliștilor.
„Este un dosar ilegal sau sau fabricat? Cum pledați?”
Andrei Ciobanu este învinuit de complicitate la corupere pasivă iar avocatul său susține că acesta este nevinovat și că măsurile decise de judecători nu se justifică.
Vera URSU, AVOCAT: „Clientul meu pledează nevinovat. A făcut declarație în această cauză penală, respectiv noi considerăm că este nejustificată solicitarea acuzatorului de stat în vederea aplicării unei măsuri preventive privarea de libertate.”
Ulterior în fața judecătorilor a fost adus ofițerul INI Valeriu Ceban. Nici acesta nu a dorit să facă vreo declarație presei.
„De ce ați fost reținut? E adevărat că ați luat mită? Ce ați făcut cu banii?”
Procurorul Cristin Ghemu, arestat și el în același dosar, a scris o cerere ca să nu fie adus la ședință. În cele din urmă, judecătorul a admis parțial demersul procurorului, astfel că ofițerul INI, Andrei Ciobanu și procurorul Cristin Ghemu au fost plasați în arest pentru 30 de zile.
De asemenea, celălalt angajat INI, Valeriu Ceban a fost eliberat sub control judiciar.
Totodată, mai mulți polițiști de la Inspectoratul Național pentru Investigații au venit azi la Judecătorie pentru a-și susține colegii reținuți în dosar, insă nu au fost lăsați să intre.
„- Adică noi nu putem să intrăm?
- Nu puteți să intrați. Acolo afară așteptați. Este ordin.”
Ofițerii INI au evitat să confirme informația apărută ieri în presă precum că ar fi depus colectiv cereri de demisie, în semn de protest față de anchetarea și reținerea colegilor lor, pe care le cred abuzive și fără probe care să le dovedească vreo implicare.
„Este adevărat că v-ați dat demisia colectiv ca în semn de protest?”
Potrivit anchetei, Andrei Ciobanu, Valeriu Ceban și Cristin Ghemu ar fi cerut 400 de mii de dolari de la câteva persoane în schimbul promisiunii de a le ajuta să obțină o decizie favorabilă într-o cauză penală de spălare de bani. O parte din cei 400 de mii de dolari au fost transmiși către Daniel Plugaru fiul fostului procuror Victor Plugaru, arestat si el in acest dosar. Cei trei își susțin nevinovăția.


