Serghei Carapunarlî a fost numit în funcția de director adjunct al Centrului Național Anticorupție, astăzi în cadrul ședinței Parlamentului.

Serghei Carapunarlî și-a început activitatea în anul 1999, în cadrul Gărzii Financiare teritoriale a Inspectoratului Fiscal de Stat Căușeni, iar din 10 iulie 2002, a ocupat diverse funcții în cadrul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupție, ulterior în cadrul Centrului Național Anticorupție. În prezent, el este șeful Secției cooperare internațională, secretariat și arhivă în cadrul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale a CNA.

Potrivit legislației, Centrul Național Anticorupție este condus de un director, care este asistat de doi adjuncți. Aceștia sunt numiți în funcție de Parlament, la propunerea directorului, pe perioada mandatului acestuia.