Se fac percheziții într-o cauză penală pornită pentru încălcarea regulilor de construcție pe terenul fostului cinematograf Gaudeamus. Descinderile sunt desfășurate de CNA și procurorii din Chișinău și sunt vizați reprezentantul companiei de construcții și persoane care au autorizat lucrările.
Potrivit CNA, în lipsa avizului de la ministerul Culturii, compania ar fi obținut de la primărie certificatul de urbanism și autorizația pentru construcția unui complex multifuncțional cu peste 15 nivele, amplasat în apropierea zonelor de protecție a monumentelor istorice.
Deocamdată nu am reușit să obținem o reacție de la companie, iar primăria nu a venit cu un comentariu. Fostul cinematograf Gaudeamus a fost demolat în luna martie curent.
Anterior, ministerul culturii spunea că va cere în instanță anularea actelor permisive pentru construcția în zonă a unui centru multifuncțional.
