Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) va aloca peste 182.000 de lei din fondul măsurilor de profilaxie pentru achiziționarea celui de-al doilea lot de vaccin împotriva hepatitei virale B destinat adulților.

Este vorba despre 4.500 de doze de vaccin, care vor fi utilizate pentru imunizarea persoanelor aflate în grupuri cu risc sporit de infectare. Dozele au fost deja recepționate la depozitul național de vaccinuri din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

Reamintim că primul lot de vaccinuri, în aceeași cantitate, a fost livrat la sfârșitul lunii februarie 2025.

Potrivit CNAM, pentru întregul an 2025 sunt planificate aproximativ 559.000 de lei pentru achiziționarea unui total de 13.800 de doze de vaccin împotriva hepatitei virale B pentru adulți, în scopul prevenirii răspândirii acestei boli infecțioase în rândul populației vulnerabile.