In data de 5 mai 2022 la Bender s-a desfasurat reuniunea saptamanala a Comisiei Unificate de Control cu participarea delegatiilor Republicii Moldova, Federatiei Ruse, regiunii transnistrene, a reprezentantilor Ucrainei si Misiunii OSCE in Moldova. La aceasta reuniune au fost reluate subiectele ordinii de zi aprobate la 21 aprilie curent, ale caror examinare a fost intrerupta din cauza granicerilor ce nu au permis delegatiilor sa treaca frontiera.
In contextul incidentului din 14 aprilie 2022 cand membrii delegatiei Republicii Moldova, fiind in drum spre sedinta saptamanala a CUC, au fost blocati si retinuti abuziv la postul „graniceresc” controlat de Tiraspol. Delegatia Chisinaului a accentuat natura provocatoare a actiunilor indreptate impotriva functionarilor statului, care s-au dovedit a fi planificate minutios de Tiraspol.
In declaratia delegatiei Republicii Moldova a fost evidentiata intentia reprezentantilor regiunii transnistrene de a modifica formatul misiunii de pacificare pe raul Nistru, prin restrictionarea accesului in Zona de Securitate pentru membrii corpului diplomatic si obligarea absolut ilegala a acestora de a notifica Tiraspolul, cu cel putin 3 zile inainte, despre deplasarile in regiune.
In asa fel, reprezentantii delegati in CUC din partea Ucrainei au fost impiedicati sa se prezinte la sedinta din 28 aprilie curent, care din aceasta cauza nu a putut fi desfasurata.
In mod similar, in perioada 24-26 aprilie 2022 au mai avut loc o serie de intimidari organizate de asa-zisii „graniceri” impotriva reprezentantilor Misiunii OSCE in Moldova, carora li s-a interzis neintemeiat deplasarea prin Zona de Securitate in vederea efectuarii monitorizarii situatiei.
Actiunile descrise reconfirma sfidarea necamuflata de catre Tiraspol a Acordului din 21 iulie 1992, a rolului care ii revine CUC in ceea ce priveste controlul situatiei in Zona de Securitate.
Tentativele tot mai frecvente ale Tiraspolului de a substitui mecanismele de pacificare prin structurile neconstitutionale proprii au fost elucidate si in cadrul acestei sedinte de catre delegatia Republicii Moldova. Cu scopul de a exclude asemenea situatii pe viitor, delegatia Chisinaului a formulat propuneri pertinente, partile luand o pauza pentru consultari suplimentare.
Dezbaterile asupra problemelor de actualitate vor continua peste o saptamana.


