Curtea de Apel Centru a respins recursul companiei Air Moldova, afiliată Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul Frauda bancară. Printr-o decizie din 16 aprilie, completul instanței de apel a considerat justă hotărârea Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, din 2023. Atunci, firma a pierdut procesul împotriva Autorității Aeronautice Civile (AAC), în care cere anularea dispoziției prin care i-a fost suspendat certificatul de operator aerian, însă mai are o cale de atac - Curtea Supremă de Justiție. Anticoruptie.md a dezvăluit că privatizarea companiei Air Moldova s-a făcut printr-o schemă care are la bază datorii artificiale, o procedură viciată de concurs și mai multe tranzacții financiare dubioase.

Autoritatea Aeronautică Civilă a revocat, în data de 20 februarie 2024, Certificatul de Operator Aerian (AOC) al Air Moldova. Totul, după ce s-a constatat că Air Moldova, aflată în proces de restructurare accelerată, nu a prezentat nicio dovadă care confirmă înlăturarea neconformităților în termenul stabilit, nu deține nicio aeronavă operațională și nu întrunește cerințele minime pentru deținerea unui astfel de certificate.

Anterior, Autoritatea Aeronautică Civilă a suspendat temporar certificatul de operator aerian, pentru o perioadă de 6 luni, acordând termen maxim prevăzut de Codul aerian, pentru identificarea unei aeronave care ar putea fi utilizată în transporturile aeriene și inclusă în AOC.

La expirarea perioadei de 6 luni, în conformitate cu prevederile Codului Aerian, art. 15, din cauza lipsei a cel puțin o aeronavă ce ar deține un certificat de navigabilitate valabil, revocarea AOC a fost inevitabilă.

„Revocarea certificatului prevede că Air Moldova nu mai are statut de operator aerian, fiind privată de dreptul de a opera zboruri comerciale (operațiuni de transport aerian comercial). S.R.L. Air Moldova va fi notificată oficial despre revocarea certificatului de operator aerian. Ulterior, în cazul dacă compania va dori să reia zborurile, aceasta poate iniția un nou proces de certificare, în vederea obținerii certificatului de operator aerian, în conformitate cu reglementările naționale”, se menționa într-un comunicat al Autorității Aeronautice Civile.

La rândul său, compania a acuzat autoritățile de tentative de a falimenta Air Moldova.

În octombrie 2018, compania de stat „Air Moldova” a fost scoasă la privatizare și cumpărată cu 1,2 miliarde de lei de compania „Civil Aviation Group SRL”, înregistrată cu o lună înainte de către un grup de investitori. Comisia parlamentară de anchetă care a investigat procesul de privatizare a depistat mai multe nereguli la pregătirea și desfășurarea procesului de vânzare și a declarat că ar exista  motive pentru rezilierea contractului semnat cu „Civil Aviation Group”.