Concediul de maternitate și cel paternal vor fi incluse în stagiul de cotizare pentru pensie. Parlamentul a adoptat joi, 9 iulie, în lectura a doua, un proiect de lege care vine cu mai multe modificări privind protecția socială și drepturile angajaților cu responsabilități familiale.
Potrivit noilor prevederi, perioadele în care părinții se află în concediu de maternitate sau paternal vor fi recunoscute la calcularea stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiei.
De asemenea, modificările introduc în Codul muncii noțiunea de „salariat cu responsabilități familiale” – persoana care îngrijește, întreține sau oferă sprijin financiar unui membru al familiei, inclusiv unei persoane cu dizabilități aflate la întreținere.
Autoritățile susțin că noua definiție va oferi angajaților garanții suplimentare în relațiile de muncă și în accesul la măsuri de protecție socială.
Schimbări pentru părinții singuri care lucrează noaptea
Legea aduce modificări și în ceea ce privește munca de noapte. Părinții singuri care au copii cu vârsta de până la 16 ani vor putea fi implicați în activități pe timp de noapte doar cu acordul lor scris.
Anterior, această protecție era aplicată doar părinților cu copii de până la 4 ani sau celor care au copii cu dizabilități.
Conform legislației în vigoare, concediul de maternitate are o durată de cel puțin 126 de zile calendaristice, cu posibilitatea prelungirii în cazul nașterilor complicate sau multiple. Concediul paternal poate fi acordat pentru o perioadă de până la 15 zile.
Noile prevederi urmează să intre în vigoare după publicarea legii în Monitorul Oficial.


