Anastasia Taburceanu a restituit jumătate de milion de lei din banii primiți de la MoldATSA. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, la o zi după ce ofițerii anticorupție au anunțat că au inițiat o anchetă care investighează modul în care au fost făcute angajările și remunerările la instituția de stat. Tot astăzi, un alt angajat al întreprinderii de stat și-a depus demisia.
Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI RM: „Anastasia Taburceanu la ziua de ieri a restituit 500 de mii de lei, va continua să facă lucrul acesta, trebuie să facă lucrul acesta.”
Șeful legislativului Igor Grosu a declarat că banii au fost restituții în bugetul de stat fără să explice care a fost procedura. În aceeași ordine de idei, președintele parlamentului a anunțat că la MoldATSA a avut loc o nouă demisie.
Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI RM: „Astăzi și-a depus demisia un angajat de la această instituție la recomandarea și solicitarea noastră, nu știu ce funcție avea. Pentru că noi suspectăm că el a ajuns acolo la o recomandare și ancheta până la sfârșitul săptămânii trebuie să ne dea date exacte cum a ajuns acolo. A fost concurs sau a fost numire.”
Am sunat la MoldATSA pentru a afla cine este și pe ce funție era angajat cel care a demisionat, dar reprezentanții instituției ne-au spus că vor reveni cu un răspuns.
Scandalul de la MoldASTA a izbucnit la sfârșitul lunii iunie, după ce ce Ziarul de Gardă a publicat o investigație în care dezvăluia că directorul Dumitru Vangheli ar fi inclus informații false în CV-ul depus la concursul organizat de APP pentru ocuparea funcției de director al MoldATSA. La scurt timp acesta și-a depus demisia. Totodată, au apărut dezvăluiri și despre purtătorul de cuvânt al întreprinderii de stat. Anastasia Taburceanu și-a dat demisia după ce Rise.md a publicat informații potrivit cărora remunerația sa lunară la MoldATSA ar fi fost de aproximativ 120.000 de lei. Președintele Maia Sandu, care este verișoara acesteia, a declarat că nu a știut ce remunerație primea ruda sa.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Din păcate în fiecare familie sau aproape în fiecare familie există câte o persoană care face câte o boroboață, după care te doare capul.”
Redacția „Cu sens” a scris că Taburceanu a încasat peste 1,2 milioane de lei, în 12 luni, perioadă în care a activat la întreprinderea de stat. Cel mai mare salariu ridicat a fost de aproape 150 de mii de lei. Situația de la MoldATSA a provocat un adevărat scandal care a dus la demisii în lanț, dar și percheziții. Ofițerii CNA au publicat și un raport de evaluare a activității întreprinderii, care a scos la iveală angajări fără concursuri, licitații favorizate și cheltuili nejustificate de milioane de lei.

