Consiliul Audiovizualului a sanctionat PRO TV Chisinau, acuzand postul de televiziune ca a reflectat dezechilibrat campania electorala, punandu-l in lumina negativa pe candidatul Igor Dodon intr-o masura mai mare decat pe Maia Sandu. PRO TV considera ilegala si neintemeiata decizia institutiei, care o ataca in instanta de judecata. 

In raportul de monitorizare al Consiliului Audiovizualului se spune ca:

Raport de monitorizare CA: “In perioada de raport 04-13 noiembrie 2020, in cadrul principalelor buletine de stiri difuzate de postul de televiziune „PRO TV CHISINAU” s-a atestat, atat prin volumul de timp acordat, cat si prin conotatia mediatizarii, o reflectare dezechilibrata a concurentilor electorali."

Institutia mentioneaza ca PRO TV a incalcat astfel articolul 69, alineatul 1 din Codul Electoral, conform caruia radiodifuzorii se obliga sa reflecte campania electorala conform principiilor de echitate si echilibru. 

Acelasi raport de monitorizare arata, insa, ca timpul de emisie in care, la PRO TV, Igor Dodon a aparut in lumina negativa este nesemnificativ mai mare decat cel in care Maia Sandu a fost pusa in lumina negativa. 

TOTAL – 35 MINUTE 

NEGATIV – 8 MINUTE 

Maia SANDU 

TOTAL - 21 MINUTE 

NEGATIV – 2 MINUTE 

Astfel din totalul de timp, de 35 de minute in care la stiri s-a vorbit despre Igor Dodon, in 8 minute candidatul a aparut in context negativ, in timp ce Maia Sandu este reflectata in context negativ timp de 2 minute dintr-un total de 21. 

Astfel, Pro TV Chisinau considera ca decizia Consiliului Audiovizualului de a amenda postul nostru de televiziune este neintemeiata si ilegala si a fost atacata in instanta de judecata. 

Consiliul Audiovizualului a amendat PRO TV si pentru reflectarea campaniei electorale in primul tur de scrutin, invocand acelasi motiv, pe care, la fel, il consideram neintemeiat. In Stirile PRO TV Chisinau, in toate campaniile electorale de-a lungul timpului, candidatii sunt reflectati in functie de actiunile lor, iar postul nostru de televiziune respecta principiul informarii corecte a telespectatorilor. 

Totodata, rapoartele de monitorizare a mass-media, realizate de Centrul pentru Jurnalism Independent arata ca PRO TV Chisinau a reflectat echilibrat campaniile electorale pentru prezidentialele din 2020, atat in turul intai, cat si in turul al doilea de scrutin, fara a favoriza sau defavoriza evident vreun concurent electoral, ambii candidati fiind prezentati preponderent in lumina neutra. 

Raport de monitorizare CJI: “Pro TV Chisinau a avut un comportament echilibrat, fara a favoriza sau defavoriza evident vreun concurent electoral. Ambii concurenti electorali au fost prezentati preponderent in lumina neutra.”