Serviciul Vamal a anunțat că, în urma controalelor ulterioare finalizate între 14 și 30 aprilie 2026, au fost identificate obligații vamale suplimentare în valoare de 2,8 milioane lei, care urmează să fie încasate la bugetul de stat.
În cadrul acțiunilor de control, autoritățile au descoperit mai multe tipuri de încălcări ale legislației vamale, printre care:
- Încălcarea destinației finale pentru mărfurile care au beneficiat de facilități fiscale la import;
- Încadrarea tarifară eronată a mărfurilor importate cu aplicarea cuantumului redus de taxe vamale;
Totodată, urmare a conformării voluntare a unei persoane fizice, au fost recalculate drepturile de import corespunzătoare, fapt ce va permite încasarea suplimentară a sumelor aferente la bugetul de stat.
Serviciul Vamal reiterează apelul către persoanele fizice și juridice de a manifesta responsabilitate și vigilență, respectând cu strictețe prevederile legislației fiscale și vamale.


