În urma ploii torențiale și a vântului puternic, salvatorii și pompierii au intervenit în mai multe localități ale țării pentru a lichida consecințele provocate de vremea rea.
Potrivit IGSU, au fost înregistrate 14 situații asociate condițiilor meteorologice nefavorabile, iar în 7 dintre ele au intervenit salvatorii pentu lucrări defrișare și înlăturare a arborilor căzuți.
Astfel, angajații IGSU au intervenit în raioanele Fălești, Glodeni, Cantemir, Leova, Taraclia și UTA Găgăuzia. Salvatorii au intervenit pentru deblocarea porțiunilor de drum afectate de copacii doborâți de vânt.
Cele mai semnificative consecințe ale condițiilor meteorologice nefavorabile au fost înregistrate în raionul Ungheni. În municipiul Ungheni au fost afectate gospodării, automobile și acoperișuri ale unor blocuri locative.
Totodată, la un obiectiv comercial de pe strada Ștefan cel Mare au fost deteriorați circa 20 m² de acoperiș din țiglă metalică.
În raionul Nisporeni, satul Ciorești, au fost deteriorate parțial acoperișurile a șase case de locuit, iar în localitatea Hitrești din raionul Fălești a fost afectat parțial acoperișul unui depozit agricol.
Din fericire, victime n-au fost înregistrate. De asemenea, n-au avut loc deconectări majore ale energiei electrice sau alte situații excepționale de amploare.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență continuă monitorizarea situației în teritoriu.
Mai devreme, salvatorii au avertizat cetățenii în contextul codului galben de instabilitate atmosferică să fie prudenți, să nu se deplaseze în timpul furtunilor, să parcheze automobilele în locuri sigure și să deconecteze aparatele casnice în timpul descărcărilor electrice.
Serviciul Hodrometeorologic de Stat a emis sâmbătă cod galben de instabilitate atmosferică. Pe parcursul zilei se așteptă ploi cu descărcări electrice și grindină. Avertismentul va fi valabil până la ora 17:00.


