Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat că fiicele familiei Vartic sunt supravegheate permanent de autorități, iar specialiștii verifică în mod constant condițiile în care acestea trăiesc. Totodată, ele se află în continuare în grija tatălui, Dumitru Vartic. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV.

Natalia PLUGARU, MINISTRUL MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE: „Copiii familiei Vartic sunt monitorizați cu siguranță din momentul când s-a produs tragedia. Ele sunt monitorizate de câteva ori pe săptămână de psihologul școlii, care are sesiuni separate cu fiecare, dar și de către asistența socială, care face vizite la domiciliu. Fetele sunt la moment în siguranță, iar noi monitorizăm constant care este starea lucrurilor”.

Potrivit Nataliei Plugaru, evaluările psihologice realizate în acest caz au fost remise Procuratura Generală. De asemenea, autoritățile consideră, deocamdată, că fetele se află în siguranță, iar situația familiei este urmărită constant de instituțiile responsabile.

Totodată, ministrul a menționat că autoritățile au pregătit și un plan de intervenție în cazul în care Dumitru Vartic va fi reținut. Într-un asemenea scenariu, prioritatea va fi ca fetele să fie preluate de rude apropiate, pentru a evita plasarea lor în centre specializate.

Dumitru Vartic - pus oficial sub acuzare pentru două episoade

Pe 25 mai, Procuratura Generală a anunțat că soțul Ludmilei Vartic, Dumitru Vartic, a fost pus oficial sub acuzare pentru două episoade și are interdicția de a părăsi țara. Mai exact, bărbatului îi sunt incriminate două capete de acuzare. Primul vizează violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere, faptă care s-ar fi produs în noiembrie 2025, când Liudmila Vartic ar fi încercat să își pună capăt zilelor în urma actelor de violență exercitate asupra sa.

Al doilea capăt de acuzare se referă la violență în familie soldată cu sinuciderea victimei, în legătură cu decesul femeii din 3 martie 2026.

Citeste si : Dumitru Vartic - pus oficial sub acuzare pentru două episoade: i-a fost aplicată interdicția de a nu părăsi țara. Procuratura vine cu detalii 

Cazul tragic al Ludmilei Vartic

La începutul lunii martie, societatea a fost zguduită de decesul învăluit în mister al educatoarei din Hîncești, Ludmila Vartic. În vârstă de 39 de ani și mamă a doi copii, femeia a fost găsită fără viață, după ce s-ar fi aruncat în gol, dintr-un bloc din Chișinău. 

Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că femeia ar fi fost abuzată timp de mai mulți ani de soț. Avocatul său neagă acuzațiile și a declarat că Dumitru Vartic colaborează cu ancheta. 

Citeste si : Moartea unei educatoare din Hîncești a îngrozit întreaga țară. Activiștii vorbesc despre un posibil femicid: „Nu este un accident, ci rezultatul unui abuz continuu”