Deputatul Vasile Costiuc acuză poliția că ar fi mușamalizat cazul unei eleve de la o școală din Ștefan Vodă care a ajuns în stare gravă la spital pentru că s-ar fi otrăvit cu droguri. Despre asta, acesta a vorbit într-un video publicat pe pagina de facebook a partidului său, Democrația Acasă. La scurt timp, poliția a venit cu o reacție oficială prin care dezminte acuzațiile și a oferit detalii despre caz.
„O fetiță din clasa a VII-a de la o școală din Ștefan Vodă a fost luată de urgență în stare gravă pentru că a fost otrăvită cu droguri. Aceasta este internată în terapie intensivă. Cazul este mușamalizat de poliție, de MEC și de cei de la conducere”, a declarat Costiuc.
Poliția califică inadmisibilă postarea deputatului și cere să nu inducă cetățenii în eroare.
„Este regretabil faptul că un deputat în Parlamentul Republicii Moldova, fără a cunoaște circumstanțele cazului, a ales să-și facă imagine pe cazul unui copil, prejudiciind astfel familia, după ce a indicat localitatea de unde este“, se arată în reacția IGP.
Totodată, poliția spune că știe despre acest caz, care a avut loc pe 2 februarie. Copila a consumat mai multe pastile la domiciliu, iar după ce a conștientizat riscurile, și-a anunțat părinții, fiind imediat examinatǎ de medici. Aceasta se simte bine și frecventează instituția de învățământ.
Astfel, poliția infirmă faptul că copila ar fi consumat droguri și că s-ar fi întâmplat într-o instituție de învățământ.
„Este regretabil că acesta a recurs la declarații care afectează imaginea unui copil, un asemenea comportament fiind nepotrivit pentru funcția pe care o deține”, au mai adăugat responsabilii de la IGP.

