Dupa nuntile care au avut loc acum o saptamana in Straseni, oamenii inca mai ajung la spital. Unul dintre nuntasi a fost internat chiar noaptea trecuta. Potrivit unor locuitori din Straseni, localul in care au avut loc nuntile ar apartine unui procuror din Straseni, care a primit licenta sa faca nunti intr-o cantina.
Noaptea trecuta la Spitalul din Straseni a mai ajuns un nuntas. A incercat sa se trateze acasa, insa i s-a facut mai rau.
Stefan CALANCEA, DIRECTOR ADJUNCT SPITAL STRASENI: "Acum avem internate 5 persoane toate se simt mai bine."
Alte doua persoane, o femeie si copilul ei de doua luni, raman a fi internate la un spital din Chisinau. Ambele au fost scoase de la terapie intensiva, intrucat starea lor este mai buna. Potrivit medicilor de la Straseni, in total, in urma celor doua nunti, 30 de persoane au acuzat simptome de intoxicatie si au fost consultate de medici.
Cristina GHEICEANU, REPORTER PRO TV: "Vineri de obicei aici se faceau nunti sau alte petreceri, astazi insa localul era inchis. Potrivit celor de la Sanatate Publica activitatea acestuia va fi sistata pana cand va fi gasita si eliminata cauza ce a provocat intoxicatiile."
Oameniii care se aflau in apropierea localului ne-au spus, in afara camerelor de luat vederi, ca localul apartine unui procuror din Straseni si ca de fapt aici era o cantina, insa barbatul a primit licenta pentru organizare de petreceri. Astazi la Centrul de Sanatate Publica din Straseni nimeni nu a vrut sa vorbeasca cu noi.
Ieri contactati de noi seful institutiei ne-a spus ca deocamdata nu stie care este cauza intoxicatiilor, asta chiar daca medicii de la Chisinau au spus clar ca este vorba de salmonella.
Nici cei de la Centrul National de Sanatate Publica nu au vrut sa ne ofere informatii. Una dintre cele mai grave intoxicatii cu salmonella intr-un local public s-a produs acum doi ani, la restaurantul Golden Nica din Chisinau. Atunci cateva zeci de persoane s-au intoxicat, iar un barbat a murit, intrucat nu s-a adresat la timp la medic.

