Creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc astăzi, 13 decembrie, Ziua Sfântului Apostol Andrei, unul dintre cei mai importanți sfinți ai creștinătății. Sfântul Andrei este cunoscut și sub numele de „Cel dintâi chemat”, fiind primul apostol care a răspuns chemării lui Iisus Hristos.
În calendarul popular, această zi este considerată începutul iernii și este numită Sântandrei Cap-de-Iarnă, marcând trecerea către sezonul rece și debutul sărbătorilor de iarnă.
Post, dezlegare la pește și credințe religioase
Potrivit tradiției, Sfântul Andrei este considerat patronul bolilor. Se spune că persoanele care muncesc sau spală rufe în această zi îl necinstesc pe sfânt și pot atrage suferințe. Cei care se confruntă cu boli mai vechi sunt îndemnați să țină post negru, în credința că Sfântul Andrei îi va ajuta.
Pentru credincioșii sănătoși care țin Postul Crăciunului, de Sfântul Andrei există dezlegare la pește, deoarece sfântul este și patronul pescarilor.
Noaptea strigoilor și ritualuri de protecție
Conform credințelor populare, în noaptea de Sfântul Andrei are loc lupta dintre strigoii vii și strigoii morți. De aici provin numeroase practici de protejare a gospodăriilor și a oamenilor, precum consumul de usturoi, ungerea ușilor și ferestrelor cu usturoi sau presărarea de sare la praguri.
Superstiții: ce nu ai voie să faci de Sfântul Andrei
Tradiția populară spune că în această zi sunt interzise mai multe activități:
Nu este permis nici măcar să îți piepteni părul. Se crede că firele de păr căzute aduc ghinioane în anul următor.
Este interzisă orice formă de muncă, pentru a evita bolile și necazurile.
Cei care vorbesc urât sau îl mânie pe Dumnezeu riscă amețeli, înec sau arsuri la limbă.
Ziua este cunoscută și drept Ziua Lupilor, când aceste animale ar coborî din munți și ar amenința gospodăriile.
Curățarea sobei trebuie făcută cu o zi înainte de sărbătoare, pentru noroc, prosperitate și armonie în familie.
Începutul sărbătorilor de iarnă
Ziua Sfântului Andrei marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă, care continuă cu Sfântul Nicolae și se încheie de Bobotează, fiind una dintre cele mai încărcate simbolic sărbători din tradiția populară.

