Curtea Suprema de Justitie a respins ca nefondata cererea judecatorului Alexandru Negru, de a stabili cine trebuie sa solutioneze cererile avocatilor lui Dorin Chirtoaca, depuse inca inainte ca dosarul sa ajunga in instanta. Anuntul a fost facut la sedinta de astazi. Asa ca judecatorul a cerut ajutorul Curtii de Apel.
La sedinta in fond care a avut loc astazi la Judecatoria Chisinau cu sediul la Buiucani, magistratul Alexandru Negru a primit raspuns de la CSJ, dupa ce acum mai bine de o luna a trimis acolo o sesizare, cerand ajutor.
Mai exact judecatorii de la Curtea Suprema, urmau sa stabileasca cine trebuie sa solutioneze cererile depuse de avocatii Lui Chirtoaca inca la etapa urmaririi penale. Este vorba despre cererea de a declara nula incheierea procurorului care a exclus avocatii din proces, pornirea urmaririi penale inainte ca fapta sa aiba loc si transmiterea dosarului in judecata.
Aceste cereri urmau sa fie solutionate de judecatorii de instructie in termen de 10 zile de la depunere, inca in vara, insa au ramas in aer. Astfel acum magistratul a cerut ajutor de la Curtea de Apel.
Dorin Chirtoaca a acuzat instanta de incompetenta, iar procurorul Dumitru Robu a declarat ca partea apararii tergiverseaza astfel dosarul. Dorin Chirtoaca a fost retinut la sfarsitul lunii mai fiind invinuit de trafic de influenta si corupere pasiva in dosarul parcarilor cu plata. El se declara nevinovat.

