Tara noastra va primi ajutoare financiare in valoare de aproape 700 de milioane de euro din partea celor 30 de state, reprezentantii carora s-au adunat astazi la Berlin pentru a lansa Platforma de sprijin pentru Moldova. Anuntul a fost facut astazi, iar banii, care includ atat granturi cat si credite sunt oferiti pentru ca Republica Moldova sa-si consolidereze independenta energetica si economica, dar si ca sa gestioneze mai usor criza refugiatilor. Solicitati de PROTV, responsabilii de la Guvern nu ne-au putut spune cat din aceasta suma sunt credite si cat granturi.

Conferinta de la Berlin a fost deschisa de ministrul afacerilor externe al Germaniei, care in timpul vizitei sale in tara noastra, de acum cateva saptamani, a mers la vama Palanca si la centrele de triere pentru refugiatii ucraineni.

Annalena BOERBOCK, MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE AL GERMANIEI:“Primarul de la Chisinau, Ion Ceban, mi-a aratat cum locuitorii din oras i-au intampinat pe cetanii din Ucraina. Mai multi voluntari au organizat adaposturi si transport si si-au deschis casele personale. Exista o zicala inteleapta in Moldova, care spune asa: decat sa ai o suta de ruble, mai bine sa ai o suta de prieteni.”

Ulterior, ministrul german de externe a anuntat ca tara sa, ofera Moldovei un ajutor financiar de peste 70 de milioane de euro si un imprumut de aproape 60 de milioane de euro. 

Annalena BOERBOCK, MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE AL GERMANIEI:“Impreuna cu partenerii Moldovei, noi vrem sa intelegem cum putem ajuta ca Moldova sa-si reduca dependenta de Federatia Rusa, atat economic, financiar, car si energetic, pentru a face mai puternica rezistenta tarii.”

Si Romania a anuntat ajutoare pentru Republica Moldova. 

Bogdan AURESCU, MINISTRUL ROMAN DE EXTERNE:“Sunt onorat sa anunt ca Romania a decis sa ofere Republicii Moldova un nou grant de 10 milioane de euro, fiind un suport pentru bugetul tarii in aceste timpuri dificile.”

Ministrul francez al afacerilor externe a indemnat statele UE sa ajute tara noastra cu resurse financiare, asa incat Guvernul de la Chisinau sa poata suplini deficitul bugetar si sa inceapa implementarea reformelor.

Jean-Yves LE DRIAN, MINISTRUL FRANCEZ AL AFACERILOR EXTERNE:“Aceasta situatie ne arata cat de impresionata este solidaritatea. Sunt sigur ca toti impreuna putem fi mandri de asta. Uniunea Europeana cred ca nu a mai fost atat de unita cum este acum.”

Prezenta la eveniment, Natalia Gavrilita a declarat ca Moldova are acum nevoie de sprijin din partea altor state, tara noastra fiind grav afectata de razboiul din Ucraina. 

Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:“Este responsabilitatea Guvernului pe care am onoarea sa-l conduc sa indeplineasca promisiunile facute oamenilor. Vrem sa modernizam tara, sa luptam impotriva coruptiei, sa cream oportunitati economice si sa imbunatatim standardele de viata. Facand aceste lucruri, vrem sa aducem Moldova mai aproape de aspiratiile noastre de a deveni membru al Uniunii Europene.”

In aceste zile, la Berlin, s-au adunat aproape 50 de delegatii, printre care reprezentati ai tarilor membre UE, ai Statelor Unite, ai Canadei si Japoniei. Platforma a fost lansata la initiativa Germaniei, Frantei si Romaniei. Evenimentul se va incheia joi.