Soldatul rănit ieri de către un alt militar în timpul instrucțiilor la Bălți se află în stare gravă, dar stabilă. Acesta a fost operat și se află acum în reanimare, anunță ministrul Sănătății. În același timp, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi anunță că militarul care a tras este angajat prin contract, iar investigațiile preliminare au arătat că este vorba de un caz de încălcare a regulilor de mânuire a armei, fiind exclusă varianta unui posibil conflict dintre militari.
Anatolie NOSATÎI, MINISTRUL APĂRĂRII: „Un incident care s-a soldat din cauza indisciplinei personale a unui militar prin contract și mânuire incorectă a armei.
În baza investigării preliminare efectuată de inspectoratul militar am identificat primele concluzii și o să luăm măsuri pentru a nu admite așa cazuri pe viitor.”
Nosatîi a exclus însă că ar putea fi vorba despre un conflict dintre cei doi militari.
Cazul este în gestiunea procuraturii și a poliției, ministrul apărării însă a menționat că după investigații toate persoanele vinovate vor fi sanționate desciplinar, iar militarul angajat pe bază de contract ar putea fi dat afară din Armată.
Anatolie NOSATÎI, MINISTRUL APĂRĂRII: „În baza investigației care va fi, o să fie sanționat desciplinar inclusiv posibil până la eliberare.”
Totodată, Nosatîi a exclus și astăzi posibilitatea eliminării din dotarea armatei a pistoalelor Glock, tipul de armă cu care a fost împușcat soldatul.
Anatolie NOSATÎI, MINISTRUL APĂRĂRII: „Pistolul Glock 19 este o armă performantă de ultima generație care se află la dotarea multor armate occidentale, greșeala principală la mânuirea acestei arme este încălcarea măsurilor tehnicii securității. Camera cărtușului nu se introduce fără necesitate. În cazurile precedente aceasta a fost încălcarea de bază care a adus la tragedie.”
În ceea ce privește soldatul rănit acesta a fost operat și acum se află în stare gravă dar stabilă, în reanimare.
Emil CEBAN, MINISTRUL SĂNĂTĂȚII: „Glontele a trecut prin osul xifoid prin stern, stomac, ficat, splină și unghiul de jos al plămânului stâng și a ieșit prin coastă”. Astăzi, la ora 08:12, a fost detubat. Circuitul sangvin, tensiunea totul este în limita normei. Starea este grav stabil.”
Incidentul s-a produs ieri după masă la Centrul de Instruire a Brigăzii Infanteriei Monitorizare Moldova din Bălți. Soldatul a fost rănit cu o armă de tip Glock. Același tip de armă cu care acum o lună un alt militar a împușcat mortal un adolescent și a rănit un soldat la unitatea militară din Cahul. Atunci după incident, mai mulți politicieni au cerut inclusiv excluderea acestor arme din dotare pentru că ar fi periculoase, însă ministrul a respins ideea.

