La această oră, drumurile naționale sunt practicabile. Partea carosabilă este uscată sau umedă pe întreg teritoriul țării, iar pe anumite sectoare sunt înzăpezite.

Potrivit AND, în ultimele 12 ore, drumarii au intervenit în toate regiunile țarii cu lucrări pentru deszăpezire sau combaterea lunecușului, ca urmare a ninsorilor.

Pentru desfășurarea lucrărilor au fost antrenate 32 de utilaje și 30 de muncitori rutieri, fiind distribuite 204 tone de material antiderapant.

Totodată, vor fi executate în continuare lucrări de plombare cu mixtură asfaltică rece, defrișare a vegetației din zona drumului și alte lucrări necesare.