Trei tineri cu vârste de 23 și 24 de ani din Chișinău au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați că făceau parte dintr-o rețea de distribuire a drogurilor coordonată pe Telegram. Aceștia ridicau substanțe narcotice în cantități mari, le duceau într-un apartament, unde le porționau în doze mici, apoi le ascundeau în diverse locuri din oraș sau le vindeau direct clienților. În urma perchezițiilor au fost ridicați peste 12.000 de lei, bani proveniți din activitatea infracțională.
Potrivit poliției, tinerii procurau droguri în cantități mari, pe care le ridicau din ascunzișuri și le transportau într-un apartament închiriat din Chișinău.
Acolo, drogurile erau porționate în doze mici, ambalate și pregătite pentru distribuție. După aceea, o parte dintre ele era ascunsă în diferite locuri din oraș, în special în parcuri și păduri, de unde erau ridicate ulterior de consumatori. Uneori, substanțele erau vândute direct unor clienți.
La începutul lunii iunie, cei trei au fost prinși în flagrant în Chișinău, unul dintre ei în timp ce încerca să vândă droguri, iar ceilalți doi în momentul în care ascundeau pachețele cu substanțe narcotice.
Ce s-a depistat în apartamentul închiriat
În urma perchezițiilor, au fost ridicate droguri de tip hașiș, marijuana, LSD și ecstasy, dar și țigări electronice cu ulei de cannabis, cântare de precizie, materiale de ambalare, telefoane și bani.
Totodată, au fost găsite și alte droguri deja pregătite pentru distribuție în ascunzișuri.
Tinerii au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile
Dacă suspecții vor fi găsiți vinovați pot primi o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.


