Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionala alegerea conducerii Parlamentului R. Moldova si votarea noului Guvern, iar ulterior, a instituit interimatul functiei de presedinte, dupa ce, in prealabil, a decis ca termenul limita in care putea fi votat un nou Guvern era 7 iunie 2019, nu 9 iunie, asa cum se mentiona anterior in spatiul public, scrie ZdG.md

Deciziile Curtii Constitutionale (CC) din ultimele zile vin sa coincida cu pozitia Partidului Democrat din Moldova (PDM), care a declarat nelegitime voturile din Parlament si a solicitat declansarea alegerilor anticipate.

„Sincronizarea” dintre PDM si CC nu este insa una intamplatoare. Dintre cei 6 judecatori ai Inaltei Curti, 3 dintre ei au fost anterior deputati ai PDM, iar doi au fost inclusi in componenta CC cu putin timp inainte de alegerile parlamentare din luna februarie.

Va prezentam, mai jos, cine sunt cei sase judecatori ai CC si cum au ajuns acestia in functii.

Mihai Poalelungi, presedintele CC.

A fost numit in functia de judecator al Curtii Constitutionale prin Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii din 6 martie 2018, fiind la primul sau mandat. La scurt timp a fost ales in functia de Presedinte al Curtii Constitutionale prin Decizia Plenului Curtii Constitutionale din 16 martie 2018. Poalelungi a fost singurul candidat la functia de judecator, iar ulterior de presedinte al CC. El a fost anterior presedinte al Curtii Supreme de Justitie si a fost invinuit de mai multe ori de afiliere si subordonare Partidului Democrat din Moldova.

Aurel Baiesu, judecator CC.

A fost numit in functia de judecator al Curtii Constitutionale prin Hotararea Parlamentuludin 5 aprilie 2013, fiind la primul sau mandat. Anterior, a fost deputat pe listele PDM. Mai exact, in perioada 2009-2010 a fost deputat in Parlamentul R. Moldova, vicepresedinte al Comisiei parlamentare juridice, numiri si imunitati (august 2009 – decembrie 2010). Ulterior a fost consilier in domeniul juridic al Presedintelui interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, care era atunci si presedinte al PDM (aprilie 2011 – ianuarie 2012). La scurt timp, inainte sa fie desemnat la Curtea Constitutionala, a fost detasat in functia de ambasador al Republicii Moldova in Republica Italiana (ianuarie 2012 – aprilie 2013).

Raisa Apolschii, judecator CC.

A fost numita in functia de judecator al Curtii Constitutionale prin Hotararea Parlamentului din 14 decembrie 2018, fiind la primul sau mandat. Ea a ajuns in functie direct din Parlament, acolo unde era deputat pe listele PDM si presedintele Comisiei juridice, numiri si imunitati a Parlamentului. Apolschi a fost nasa de cununie a liderului PDM, Vladimir Plahotniuc. Ea a fost deputata PDM in perioada 2010-2018.

CITESTE MAI DEPARTE PE ZDG.MD