Seful Directiei Transport Chisinau cercetat penal in dosarul parcarilor cu plata ramane dupa gratii. Fiind escortat in instanta, Igor Gramretchi s-a declarat nevinovat si a refuzat sa comenteze acuzatiile care i se aduc. Tot astazi Curtea de Apel a decis ca viceprimarul Nistori Grozavu invinuit in acelasi dosar sa ramana in arest la domiciliu.


Atat a avut de spus astazi seful directiei transport care este invinuit de procurorii anticoruptie de depasirea atributiilor de serviciu. Oamenii legii spun ca invinuitul este la fel de tacut si in timpul audierilor.

Tot astazi a fost adus in instanta si fostul consilier PLDM, Ghenadie Ivascenco detinut in izolator. Nici el nu a vrut sa comenteze acuzatiile care i se aduc. In cazul lui Nistor Grozavu, magistratii au pronuntat decizia in lipsa acestuia. Procurorii spun ca vor insista in continuare ca cei vizati sa ramana in arest.

In total, in acest dosar, figureaza 11 banuiti, dintre care 4 sunt cercetati in libertate. Printre ei se numara si milionarul Alexandru Pincevschi care saptamana trecuta a fost plasat din arest in izolator in arest la domiciliu pentru ca ar fi colaborat cu ancheta, dar si seful de la Cale Ferata Iurie Topala, cercetat in libertate.

El se declara nevinovat. Potrivit Centrului Anticoruptie, viceprimarul Nistor Grozavu ar fi semnat contractul cu firma austro-ungara, ce urma sa gestioneze parcarile cu plata din oras, fara aprobarea CMC, iar licitatia ar fi fost trucata. Atat Grozavu, cat si restul banuitilor au facut parte din comisia care a aprobat contractul cu firma ce urma sa construiasca parcarile cu plata.